Carti Dragi

Călător în beznă

AICI

"Ştiu că n-o să figurez la indexul cărţilor lui..."

Cristale si pietre : cuartz si jasp

Amos Klausner, mai exact scriitorul Amos Oz

Am facut "apelul" si la prima strigare au iesit din rafturi romanele "Cutia neagra", "Pantera din subterane" si "Poveste despre dragoste si intuneric", de Amos Oz, evreul nascut in 1939 la Ierusalim, din parinti emigrati in patria evreilor din Rusia si Polonia. Nu au iesit la iveala romanele " Sotul meu Michael", din colectia "Globus", carte citita inca din perioada antedecembrista, si "Sa nu pronunti : noapte", cumparata dar inca necitita. A iesit insa, chiar daca era pe randul doi, cartea de eseuri "Cum sa lecuiesti un fanatic", ultimul volum cumparat de mine in 2008, chiar in ultima zi a anului, de la supermarket, in ziua de shoping pentru Revelion. Inca de prin anul 2005, Oz era nominalizat pentru premiul Nobel pentru literatura, ceea ce este inca de domeniul sperantei, si avand ocazia sa vad nenumarate intrerviuri televizate cu acest autor, am aflat despre viata lui la kibutz, si despre filosofia lui de viata, ceea ce ma face sa-l indragesc mai mult. In cartea de eseuri am regasit cele deja cunoscute din interviuri, intr-o forma cristalizata, care raman cu mine in Babel ad infinitum. Diana a citit de curand "Cutia neagra", eu mai demult. Nu m-as hazarda sa postez, din amintiri, despre acest fermecator roman epistolar de dragoste. Dar pot posta poza cu cele patru volume de Oz care s-au prezentat acum la "apel".

HATHORNE din Salem , sau despre litera lipsa

Iata ca au trecut aproape doi ani, Diana, de cand mi-ai recomandat sa citesc "Litera stacojie" de Hawthorne, pana sa se intample ca acest roman sa nu lipseasca din Babel, si sa-l citesc, infine, si ca razbunare pentru faptul ca nu-l aveam, iata-l in tripla doza, una fiind, desigur, pentru "Livada ...". Da, Hathorne este numele real al autorului "Literei stacojii", i s-a parut mai interesant lui Nathaniel sa-si impodobeasca numele cu un "W", peste mostenirea parinteasca. Mai vedem ca s-a nascut in Massachusetts, la SALEM, intr-o familie de puritani ( asa ... , vei zice!), fiind stranepot al maiorului William Hathorne, venit din Anglia in secolul 17. Unul dintre fiii strabunicului a fost ACUZATOR in procesul vrajitoarelor din Salem, si cum, discutia noastra straveche, care te-a indemnat sa-mi faci aceasta recomandare de lectura despre litera "A", se datora unui proces de intentie pe care nu am reusit sa ma abtin sa nu-l comit, vin sa afirm cu aceasta postare ca recunosc ca nu mi-e placut sa fiu unul dintre vanatorii de vrajitoare inexistente, si ca voi citi romanul cu smerenie. Voi face insemnari pe marginea alba a filelor exemplarului de serviciu, unul din cele trei. Asadar ne aflam la Nathaniel Hawthorne, pentru conformitate.

Jan Kozak - "Adam si Eva"

Eva era a doua sotie a lui Adam. El era pomicultor. Merele din livada aceea, merele pe care barbatul i le oferea Evei, "a rebours" fata de ceea ce cunoastem despre intamplarea din Gradina Raiului, mi-au ramas in amintire de parca as fi oferit si eu fructul femeii iubite.
In 1985, cand am inceput sa citesc romanul, nu ma deranja faptul ca era o livada a unei intreprinderi de stat, m-a deranjat doar in 1990, la reluarea lecturii, cand socialismul era deja spulberat de
turbulentele Istoriei .
Eram fermecat de acest cuplu, de felul in care se iubeau, chiar si supararile dintre ei erau pline de taina si fior.
*
Meandrele vietii au provocat un ocol de cinci ani intre momentul cand am inceput sa citesc romanul, si anul in care am incheiat lectura.
Intre inceputul si sfarsitul cartii, am asezat, in timp, mai mult de cinci sute de alte carti citite.
Caci in vara in care citeam romanul, avid sa ma impartasesc din taina inmiresmata a iubirii dintre Adam si Eva, care-i amintea , in ciuda "REALISMULUI SOCIALIST", chiar pe stramosii omenirii din Eden, am fost luat din rosturile vietii personale, si dus la o distanta de cateva sute de kilometri, pentru ratiunile existentei unui corp suprauman, Armata, incat la revenire, dupa o vara petrecuta aiurea, am uitat de Adam si Eva si am trecut sa citesc lucrarea "Despre razboi" de Claussewitz.
*
Iata ce spune Jan Kozak, autorul romanului, despre " Adam si Eva" :
"Credeti-ma, povestea despre Adam si Eva nu i s-a intamplat vestitului pomicultor Alois Konas din Rudnice. Acum, Adam sunt eu, dupa cum Eva sunt tot eu. Si daca totusi, vreunul dintre cititori se recunoaste in aceste personaje, ce sa fac?, va fi si el Adam, Eva, sau amandoi ... "

* * *

Atalanta, intre Artemis si Afrodita

Iasus si-a dorit un fiu, dar Clymene, sotia sa , i-a daruit-o pe Atalanta. Neimpacat, tatal si-a abandonat copila pe o stanca, dar zeita Artemis, protectoarea campiilor si a animalelor, zeita a vanatorii si a vindecarilor miraculoase a pus-o sub protectia unei ursoaice, care a crescut-0 in inima padurii. Crescand, Atalanta a invatat sa vaneze si a jurat sa ramana pururea fecioara. Era ravnita pentru frumusetea ei neasemuita, si recunoscuta pentru iuteala neegalata a picioarelor, dovedinta in intreceri. Fiind sigura ca nimeni nu o va intrece, Atalanta, asaltata de pretendenti, a promis ca isi va incalca legamanul de a ramane pururea fecioara si va accepta sa se casatoreasca cu cel care o va intrece in iuteala. Dar pentru a-i descuraja pe pretendenti, ii omora cu sulita pe toti cei care nu reuseau sa o intreaca.
*
La nunta Herei cu Zeus, Gaea i-a daruit miresei merele de aur, pe care Hesperidele, fiice ale lui Zeus, i le pazeau in Gradina aflata in extremitatea vestica a lumii, pe Malul Oceanului.
*
Milanion si-a pus in gand sa si-o faca sotie pe Atalanta cu orice pret.
*
Afrodita, zeita dragostei si a frumusetii, dornica sa faca loc iubirii in lume, l-a ajutat pe Milanion sa o intreaca pe Atananta in iuteala. Zeita i-a daruit lui Milanion trei din merele de aur din Gradina Hesperidelor. In timpul cursei, acesta a lasat sa cada , unul cate unul, merele de aur, si neputandu-si stapani curiozitatea, Atalanta le-a cules, incetinindu-si cursa si pierzand in fata lui Milanion, s-a casatorit cu acesta.
*
A fost o casatorie fericita cu final nefericit, deoarece, cu ocazia unei vanatori, cuprinsi de un elan de dragoste, Atalanta si Milanion s-au iubit intr-un sanctuar al lui Zeus, care indignat de profanarea sactuarului sau, i-a pedespsit, transformandu-i pe amandoi in lei.
*
Ma gandesc la Artemis (Selene) sora geamana a lui Apollo (Helios) si la iubirile sale.
Doi vanatori vestiti au indraznit sa se indragosteasca de zeita : Acteon, care a indragit-o, vazand-o la scalda in rau, alaturi de nimfele sale, si a fost transformat din mania ei intr-un cerb care a fost sfasiat de propriii caini, si Orion, gigantul care dupa redobandirea vederii in urma calatoriei spre soare-rasare, a zarit-o pe zeita, s-a indragostit de ea, si a sfarsit ucis, drept pedeapsa pentru indrazneala sa, de Apollo, fratele ei.
*
Endymion nu cauta dragostea. Era un pastor de o rara frumusete, care isi dorea sa ramana pururi tanar, si pentru a-si indeplini visul, l-a rugat pe Zeus sa-l lase sa doarma mereu, si astfel sa nu imbatraneasca. Zeus i-a implinit voia. Vazandu-l de sus, de pe bolta cum doarme si nu imbatraneste, Selena ( Artemis) s-a coborat la el, vizitandu-l noapte de noapte.
Din unirea lor, s-au nascut cicincizeci de fete, daca nu chiar cinci sute.

Pe strada Mintuleasa

Strazile Mintuleasa, Popa Soare si Pache Protopopescu se afla pe pamanturile boierului Calomfir, cautatorul pe sub pamant, si pe harta mitica a imaginatiei lui Eliade, formeaza un triunghi magic ce contine un portal de trecere spre alta lume.
*
Am citit "Pe strada Mintuleasca" de Mircea Eliade in 1969, la doi ani dupa ce a fost scrisa. Tocmai se daduse liber la publicarea autorului in Romania care il cenzurase de decenii, datorita nebuniei vremii.
*
Recitind aceasta minunatie, constat ca nu este doar o povestire, cum imi aminteam ci un mic roman initiatic, care aduce aminte de coborarea lui Ulise in Hades, in incercarea de a-si cunoaste viitorul, sau de Orfeu, care a coborat in Infern pentru a o readuce pe iubita sa Euridice la viata.
*
Un grup de elevi ai scolii de pe strada Mintuleasa pornesc in expeditie, cercetati de directorul scolii, Zaharia Farama, prin mahalale, in cautarea unor pivnite inundate, care dupa micul tatar Abdul, ar contine semne ce calauzesc spre un portal ce se deschide in alta lume. Expeditia lor se soldeaza cu descoperirea portalului, si trecerea lui Iozi, fiul rabinului de pa Calea Mosilor, prin portal.
*
Aviatorul Darvari si eruditul Lisandru
( vezi Diana, cum recompun ei, alaturandu-si numele, ceva ce aminteste de altul dintre toate numele?),
inititati in taina despre portal, cautau in copilarie semne edificatoare pentru descoperirea portii spre alta realitate.
Ei incerca sa descifreze chiar si in cele mai banale semne, precum petele de umezeala de pe un perete de beci inundat, indicii pentru descoperirea tainei. Unul dintre ei, dispare fara urme, intr-un zbor dincolo de Odessa, iar altul, trage cu sageti spre cer, si sagetile nu se mai intorc spre pamant.
*
Asemenea semne , sunt rabufniri ale sacrului in lumea profana, si se pot manifesta prin cele mai obisnuite fenomene ale vietii, pe care le pot descifra numai initiatii.
*
Afundarea in adancul pamantului pentru descoperirea portalului, aminteste de initierea in misterele antice si de pogorarea in Infern, de calatoria sufletului care a parasit lumea si ratacirea lui prin bezna si cazne, spre lumina in care ajung doar oamenii buni si sfinti.

* * * * * * *

The Life of Our Lord - Charles Dickens

"Daca nu stiti cine a fost Iisus si ce a facut trebuie sa va spun ca s-a nascut acum foarte multa vreme, aproape doua mii de ani, intr-un loc care se numea Bethleem. Tatal si mama Lui locuiau intr-un oras numit Nazaret, dar treburile i-au pus sa calatoreasca spre Beethleem. Tatal sau se numea Iosif, iar mama lui Maria. Orasul Bethleem fiind intesat de oameni care si acestia venisera acolo cu treburi, Iosif si Maria n-au putut sa fie gazduiti la niciun han si nici in vreo casa de oameni. Au gasit culcus doar intr-un staul, adica doar intr-un grajd de vite,

SI ACOLO S-A NASCUT IISUS HRISTOS.

Nu a avut nici leagan acolo, nici pat, asa ca Maria si-a asezat pruncul in ceea ce se numeste o iesle, adica locul din care mananca paie si fan caii, si acolo a adormit pruncul sfant. In timp ce dormea, niste pastori care isi pazeau oile la pasunat au vazut un Inger trimis de la Dumnezeu, luminos si frumos cum nu mai vazusera vreodata, si care se apropie de ei de-a curmezisul izlazului. La inceput le-a fost teama de el si au cazut la pamant si si-au ascuns fetele. Dar ingerul le-a spus :
- Astazi in orasul Bethleem din apropiere s-a nascut un copil care va creste mare si va ajunge atat de bun incat Dumnezeu il va iubi ca pe fiul sau si copilul ii va invata pe oameni sa se iubeasca intre ei si sa nu se certe si sa nu raneasca ori sa jigneasca pe nimeni.

Si numele lui va fi Iisus Hristos

iar oamenii ii vor aseza numele in rugaciunile lor, pentru ca ei vor sti ca Dumnezeu iubeste acest nume si vor sti ca si ei trebuie sa-l indrageasca. Apoi ingerul le spuse pastorilor sa se duca la staulul acela si sa-l priveasca pe pruncul din iesle, ceea ce ei facura. Si ingenuncheara langa El asa adormit cum era si rostira
vorbe frumoase :

- Dumnezeu sa binecuvanteze acest prunc ! "

* * *

Cartea Psalmilor - Sefer Tehilim

Psalmii, in numar de 151, dintre care, cel din urma este necanonic,
sunt cantari inspirate ale inchinatorilor la Dumnezeu, scrisi in vremurile veterotestamentare, pusi pe note si destinati inchinarii publice la Domnul in Templul din Ierusalim. Psalmii aduc laude lui Dumnezeu si contin rugaciuni insotite de implorari dupa ajutor si indurare divina, ei exprima credinta in Domnul si increderea in mila sa. Unii psalmi contin evocari istorice despre bunatatea iubitoare a lui Dumnezeu, altii exprima profetii, si contin nenumarate invataturi ziditoare pentru credinta, intr-un limbaj ales, impresionant, realizand un festin spiritual fara asemuire.
*
In Biblia Ebraica, Cartea Psalmilor are titlul Sefer Tehilim, ceea ce se talcuieste "Cartea Laudelor". Cuvantul "psalmi", provine din Septuaginta greaca, unde termenul "psalmoi", desemneaza cantarile intonate cu acompaniament muzical.
*
Voi posta, pe viitor, despre autorii Psalmilor si vremea cand au fost scrisi.

La Winnipeg, unde nu ne vom intoarce niciodata

Aveam, inca din anii de liceu, lucrarea "O istorie a literaturii romane", in trei volume, de Ovid S. Crohmalniceanu, dar cartea nu mai era la moda, iar autorul nu se mai bucura de o reputatie care sa-l recomande in lipsa prescriptiilor absolute ale curiculei scolare, asa ca ma inspiram, pentru nevoile curente, din istoiria literaturii de Rotaru, iar mai tarziu, cand Iosif Constantin Dragan ne-a restituit "Istoria literaturii romane" de Calinescu, am luat lucrarea, ca unic reper, pana in 2008, cand am adus in Babel "Istoria critica a literaturii romane" de Nicolae Manolescu, care-mi va tine de cald pana la sfarsitul vietii.
*
In 1980 a aparut un volum de povestiri fantastice de Ovid S. Crohmalniceanu, autor despre care imi puteam imagina orice ... , ca s-a repatriat in Israel, ca a luat premiul Nobel pentru arta culinara, ca s-a logodit cu o martiana, dar nu si faptul ca va publica "Istorii insolite", iar peste alti sase ani, si "Alte istorii insolite". Si chiar daca mi-as fi imaginat aceste lucruri, tot nu as fi crezut ca un scriitor roman va avea de spus un cuvant in plus la cele patru legi ale roboticii, dupa "Eu robotul " si restul ciclului robotilor de Asimov.
*
Povestirea "La Winnipeg, unde nu ne vom intoare niciodata", imi vine bine, mai ales pentru titlul ei, caruia doresc sa-i opun pe loc mitul eternei reintoarceri, dar daca tot m-am oprit la o povestire fantastica, si inca pe blogul Dianei, ea insasi autoare de povestiri fantastice si membra a SRSF&F, poposesc, macar cat de un picnic la marginea drumului si in povestirea despre androizi a lui Crohmalniceanu. Trebuie sa incep cu prima lege a roboticii: 1) Robotul nu are voie sa pricinuiasca nici un rau omului, nici sa permita, prin neinterventie, sa i se intample vreun rau unei fiinte umane. A doua lege era deja abolita de doua secole la vremea despre care ne povesteste Crohmalniceanu, iar legea a treia, este cea care ii permite androidului sa-si apere existenta, dar numai fara a contrazice legea 1). A parta lege nu are rol aici, de fapt, si Asimov s-a referit la ea mai tarziu. Iata si contributia lui Crohmalniceanu, la aceste legi, in scurtul meu picnic :
"Cetateni pe deplin liberi, androizii au aceleasi drepturi si indatoriri ca oamenii, cu obligatia suplimentara a supunerii, atunci cand devin apti pentru procreatie, operatiilor genetice preconizate de regulamentele in vigoare. Androizii pot exercita orice profesie, primesc aceeasi remuneratie ca oamenii pentru serviciile prestate, isi pot intemeia o familie, au drept la avere pesonala, au drept de a alege si de a fi alesi in functii publice. Li se interzice strict schimbarea identitatii, fiind pasibili de pedeapsa cu moartea pentru acest delict."
*
Pornind de la aceste idei, povestirea lui Crohmalniceanu aduce in scena oameni si androizi care dezbat problema raporturilor dintre oameni si roboti, probleme cu care, cu certitudine ca umanitatea va ajunge sa se confrunte, daca nu suntem cumva de pe acum dincolo de frontiere.
*
Ceea ce subliniaza unul dintre comentatori, este faptul ca androizii, care se nasc asemenea oamenilor, sunt anteprogramati pentru inclinatia spre profesiile cerute de economie, ceea ce contrazice libertatea lor de alegere aparent garantata, si constituie premiza unor contradictii generatoare de conflicte intre oameni si androizi.
*
Nici nu mi-as fi adus aminte ca Ovid S. Crohmalniceanu a trait si a scris, daca nu-mi puneam intrebarea care ar fi fost sansa mea de a influenta destinul Dianei, ca scriitoare de S. F., in imprejurarea in care distanta dintre "Livada cu mierle" si "Babel" nu ar fi de una jumatate din mia de kilometri. Gandind aceasta postare, am inteles ca ceea ce inseamna raporturile intre oameni si androizi, este de natura sa ne determine sa ne intrebam si cu privire la raporturile dintre noi, oamenii, care aici, in virtual, parem , uneori, simple jucarii. Cum sa facem sa ne fie mai bine tuturor?
*

Sfarsitul Eternitatii

Titlul cartii, paradoxal, incitant, nu spune in fapt, nimic, caci ceea ce este etern, nu are sfarsit, exista perpetuu. Dar tocmai de aceea este un titlu incitant. Am incercat sa inteleg postarea Dianei Alzner , luand in mana acest roman de Asimov, din care abia de-mi amintesc cate ceva, dupa vreo 15 ani de la lectura. Aflu astfel din carte, ca omul tine in causul palmei sale, milioane, miliarde de lumi, adica, infinitul, si fiecare din aceste lumi, sunt cai ce ofera sanse de a cauta si gasi fericirea.
***

Andrew Harlan, a fost ales, la varsta de 15 ani, in urma unei testari indelungate de care n-avea habar, sa studieze si sa cunoasca starea fundamentala a omenirii, cu varietatea ei infinita de feluri de fericire. Adus din Temporal, dincoace de cortina Eternitatii, rupt de familie si de lume, Harlan petrece timp de zece ani in scoala, ca novice, dupa care devine observator, specialist si in cele din urma, Etern.
***

Ai avut parte, Diana, de o initiere aparte in viata, care ma face sa-mi doresc sa-ti fiu invatacel, pe cat se mai poate. De aceea, ma gandesc ca ai ales aceasta carte, ca titlu de postare despre soarta blogurilor in virtual, dupa separarea de autori, mai degraba simbolic. Caci, in fapt, blogurile pot fi eliminate cu un singur click, iar ceea ce conteaza, este trairea, sentimentul si atasamentul, care raman inscrise in cartea lumilor, fara putinta sa fie sterse, in ciuda caracterului vremelnic al desfasurarilor temporale. Suntem temporali, dar avem sansa nemaipomenita de a avea vieti semnificative, unice si importante pentru masina care inregistreaza visul mortii eterne, care-i viata lumii intregi, cum zicea badita Mihai, inspirat de Schopenhauer.
***
Cat de departe am ajuns cu comunicarea noastra? Cat mai avem de parcurs, Diana, pentru a iesi din noviciat? Chiar este sfarsitul eternitatii?

Jorge Luis Borges

" Scrierea metodica ma distrage de la conditia prezenta a oamenilor. Certitudinea ca totul este scris ne anuleaza sau ne schimba in fantasme. Eu cunosc locuri unde tinerii se prosterneaza in fata cartilor si le saruta cu evlavie paginile, dar nu stiu sa descifreze nici o litera. Bolile, discordiile eretice, ratacirile care inevitabil degenereaza in banditism, au decimat populatia. Cred ca am amintit de sinuciderile care se inmultesc an de an. Si poate ca ma inseala batranetea si frica, dar banuiesc ca speta umana - unica - e pe cale de disparitie si ca BIBLIOTECA o sa dureze mai departe : iluminata, solitara, infinita, inutila, incoruptibila, secreta."

*

Intr-o astfel de zi de 24 august, s-a nascut BORGES.
Am redat de ziua lui, acest fragment din povestirea
"BIBLIOTECA BABEL",
care este si numele bibliotecii mele, care se vede in ilustratii.

Tunelul de sub lume

Am recitit cele 40 de pagini ale nuvelei "Tunelul de sub lume" de Frederik Pohl , aparuta in antologia "Povestiri ciberrobotice", la 25 de ani de la prima lectura, cu acelasi interes. Nuvela mi-a placut atat de mult, incat am intitulat o lucrare a mea, aproape identic ; "Tunel sub lume". Nuvela lui Pohl a fost facuta cunoscuta publicului larg de postul de televiziune BBC, in 1966, cand a fost prezentat un serial in 24 de episoade, realizate din ecranizarea celor mai reprezentative nuvele SF ale timpului, una dintre ele fiind aceasta. Se stie ca audienta unui film este de zece mii de ori mai mare decat cea a unei carti. La fel s-a intamplat si cu Jurnalul unei englezoaice, care a devenit cunoscut mai ales dupa ecranizarea lui, in care, fermecatorul Father Martin, cititor in inima femeilor, a cucerit publicul, fiind la fel de interesant ca si William din Baskerville, care descifra, din cele mai banale urme, adevarul. Tema nuvelei lui Pohl este reclama, intr-o lume robotizata. Utilizand mijloacele specifice distopiei, autorul ataca invazia aparatului publicitar agresiv al societatii de consum.
******
"Dumneata esti mort. Explozia din vis a fost reala, a explodat uzina in care ne aflam acum. Cei douazeci si unu de mii de locuitori ai orasului au murit. Iar dumneata si toti ceilalti morti erati exact ce-si dorea Dorchin, un oras intreg, o bucata perfecta din America. Este la fel de usor sa transferi schemele logice de la un creier muribund ca si de la unul viu. Ba chiar mai usor, mortii nu se pot opune. A costat ceva bani ... Orasul a fost reconstituit din temelii, cu toata populatia lui, la scara mica, pe tablia unei mese.
Locuitorilor li s-a oferit sansa sa traiasca cate un vis de o zi, mereu altul, la nesfarsit. Ziua de 15 iunie, se repeta mereu . In realitate, ei nu au trait in aceasta zi: au pierit cu totii in 14 iunie. In zori, le este daruit un vis, care este luat noaptea inapoi, cand s-au obtinut toate datele asupra felului in care reactioneaza oamenii la testarile reclamelor pentru firma. Echipele de intretinere, le sterg din memorie aceste vise, pentru a face loc celor ce vor urma."

Cocosul rosu zboara spre cer

Am vorbit despre Cornelia Mica, cea saraca cu duhul, dar cu suflet de inger, si mi-a venit in minte Mara nebuna din "Cocosul rosu zboara spre cer". Am mai discutat si despre gainile de rasa pe care le-am tinut candva, si despre cocosii care canta la incetarea eclipselor de soare, de parca ar fi o noua dimineata. A cantat si cocosul de pe insula si a devenit oportuna postarea despre cartea lui Miodrag Bulatovic pe blogul Dianei. Romanul a fost publicat in 1959, tine de realismul magic si aminteste de picturile lui Bosch, Goya sau Chagall.
*
Romanele lui Bulatovic reprezinta adevarate drame ale lumii de sub lume, fiind o odisee a suferintelor neamului omenesc. Autorul are ca obiectiv al creatiei descoperirea sursei raului din lume. El foloseste ca mijloc de expresie grotescul, asemenea pictorilor din vechime.
*
Sa intram in carte : "Papadia si inceputul"

"Desculta, mai mult goala si numai zgarieturi, cu parul ravasit, Mara nebuna statea intinsa in livada.Simtea ca soarele se incinge tot mai tare in rotirea lui bezmetica. Dogoarea amiezii ii ajungea la tample si-i tulbura mintea. Nu se mai gandea la nimic. Statea intina si rontaia niste maciese intre dinti, privind la un nor de pe cer. Isi trecea palmele peste sanii tineri si fragezi si ii framanta, incredintata ca numai asa o sa i se aline durerile din rarunchi. Mainile ii alunecau de-a lungul trupului, il striveau, il chinuiau de parca nu ar fi fost al ei. Dar mainile nu puteau sa-i ia durerea. (...)
Tot mai sufla, fara sa-si mai stearga lacrimile, si se gandea ce frumos ar fi sa se acopere tot cerul si tot pamantul cu puf de papadie si flori mirositoare. Atunci, toate durerile s-ar duce, gandea ea, si toate ar fi mai bune pe lume ...
Nu mai putea sa vada valea care incepe chiar acolo, sub ea. nu vede, nici nu va vedea vreodata, cum se desprind trei fulgi de papadie si cad, in rotocoale albe la pamant : cel dintai, la marginea drumului, unde va poposi cineva in curand, si-si va intinde picioarele obosite. Al doilea fulg, asemenea unui pescarus, se lasa in mijlocul cimitirului turcesc, unde cativa au sa-si piarda cele ce nu se mai gasesc si nici nu se inapoiaza vreodata. Grea o sa fie pierderea aceasta. Al treilea, si cel mai mare, cade piezis si se infige in maracinis, langa casa stalucitor de alba, in toiul unei vesele adunari: aici are sa-si vire necuratul imbarligata-i coada. Alti fulgi de papadie cad lin pe drumul ce se furiseaza intre coline. Pe-aici va trece unul garbovit, cu ochii mari si negri, cu ochii cei mai amarati din lume."