Aventura literaturii ruse a început pentru mine pe neaşteptate şi destul de bizar.
Eram la şcoala generală. Aveam o colegă deosebită, Fara Florina. Toată clasa râdea de ea fiindcă întârzia la prima oră în mod invariabil. Profesorii amânau începutul lecţiei „pentru că încă n-a sosit Florina”.
- Cloşca! Şuiera câte-un băiat prin spatele clasei.
Era porecla fetei, ciufala. Pe la opt şi douăzeci se auzea un ciocănit timid, uşa clasei se deschidea cu prudenţă şi apărea ea, Florina, „lungă, slabă şi zăludă”. E de mirare că nu i s-a spus „Girafa”, atât era de înaltă.
Zicea „bună dimineaţa” şi pornea spre ultima bancă, la locul ei. Îndura cu răbdare şi stoicism răutăţile noastre, întrucât avea două cusururi de neiertat la vârsta aceea: era prea înaltă şi citea tot timpul.
La ea am văzut o carte a cărei copertă m-a atras. (criteriul de selecţie de atunci...) Era „Floris, dragostea mea”. I-am cerut-o Florinei care, deşi o avea la rândul său împrumutată de la bibliotecă, mi-a dat-o pentru câteva zile.
Astfel am descoperit pe ţarul Petru I şi incredibila (oare şi adevărată?) poveste de dragoste dintre el şi nobila franţuzoaică.
La sfârşitul cărţii îl iubeam şi eu.
Îl iubeam atât de mult, încât, scotocind ca de obicei prin bibliotecă, am pornit curajoasă să citesc ceva ce altfel aş fi lăsat pe mai târziu: „Petru I” de Alexei Tolstoi.
M-am împotmolit la cel care avea să devină mai târziu pasiunea mea: Dostoievski. Dar „Crimă şi pedeapsă” era prea mult pentru cei doisprezece ani ai mei.
În liceu mi-am „achiziţionat” aşa cum am povestit pe aici pe undeva „Pe Donul liniştit”. Apoi am descoperit pe Alexandr Soljeniţân, pe Boris Pasternak, pe Victor Astafiev şi Mihail Bulgakov.
Şi m-am întors
Astăzi caut – cu mare întârziere, recunosc – „Spaima” şi „Underground” de Vladimir Makanin. Ruşii ăştia nu-mi dau pace!
A! Era să uit: după câţiva ani am reîntâlnit-o pe Fara Florina. Nu are mai mult de un metru şaptezeci şi cinci. Şi e tulburător de frumoasă.