Mo Yan - "Obosit de viata, obosit de moarte"

Este un roman din cele zece scrise de Guyan Moye, cunoscut sub pseudonimul Mo Yan, care se traduce "Nu vorbi", laureat al premiului NOBEL pentru literatura pe anul 2012. Am mai recomandat si un alt roman al autorului, pe "Carti Dragi", va amintiti de "Sorgul rosu" ? Citesc , infrigurat, romanul "Obosit de viata, obosit de moarte" si nu mai fac decat sa elucidez semnificatia titlului :
BUDDHA a spus :
"Oboseala de viata, oboseala de moarte
Din lacomie si dorinte se isca.
Imputinand dorintele, fara faptuire,
 Timpul si inima in largul lor au sa fie."
*
Usor de spus, greu de facut.

Mo Yan, autorul romanului "Sorgul rosu", nobeliat pentru literatura in 2012

Cel care vede filmul "Sorgul rosu" risca sa judece gresit cartea si ar fi pacat caci ne aflam in fata unei capodopere de o vastitate asemenea necuprinsului existentei.
Filmul nu reda nici a zecea partea din ampla desfasurare de evenimente dramatice descrise in roman , si nu atinge nici macar tangential ideile autorului, filosofia sa.
Este o alta rasa de oameni, de pe un alt continent, cu alte mentalitati si obiceiuri, si intamplarile se petrec sub presiunea teribila a ocupatiei japoneze in campul acela nesfarsit de sorg rosu, salbatic, de nimeni sadit, care inglobeaza si mistuie furnicile umane in imensitatea sa rosie.
Doar o pagina vorbeste despre comunism, fara macar a-i pomeni numele, si totusi o singura pagina realizeaza o critica devastatoare a unui sistem criminal care a pervertit relatiile dintre oameni.
*****

" Tata a socotit mereu ca in clipa in care au scos-o pe bunica din mormant, chipul ei era la fel de frumos ca al unei flori, ca splendoarea din groapa a fost orbitoare si ca aromele aparte incantau nasul - ceva cu totul si cu totul ca-ntr-o poveste.
Dar luptatorii care fusesera de fata tagaduiau ca lucrurile ar fi stat asa : de fiecare data cand vorbeau despre asta, fetele li se strambau convulsiv in timp ce infatisau extrem de viu infatisarea hidoasa a cadavrului putrezit al bunicii si putoarea lui inabusitoare.
Tata credea cu tarie ca bat campii, pentru ca el isi amintea ca era perfect limpede la minte in acele momente si ca vazuse cu ochii lui cum, dupa ce fusese data la o parte si ultima tulpina de sorg, chipul zambitor si dulce al bunicii ardea ca un foc aprins, bocnind bezmetic.
Iar parfumul ei ii lasase o amintire profunda si de durata intre buze si dinti. Era pacat doar ca acel moment fusese prea scurt.
De cum au ridicat din groapa corpul bunicii, infatisarea ei dulce si stralucitoare si aroma ei adanca s-au prefacut intr-un fum subtire care a disparut plutind usor, lasand in urma doar un schelet alb ca zapada."