Sunset on The River

Ride It

No pain no gain.

Sport, Nature, Forest = Bike

Let's ride!

Image in ING
Our World Tuesday                   
Outdoor Wednesday

My Bike

Perfect day for a perfect ride.

Wordless Wednesday
Create with Joy
Image in ING

Zimbraria Neagra - 2014

Am vrut foarte mult sa merg si eu la acest concurs. Anul trecut am fost plecat in concediu si am ratat concursul, anul acesta insa am fost prezent. Voi incerca sa fac un fel de "Race Report" de la ghidon.

 Am ajuns in Bucsani cu o mica mare intarziere (40minute) fata de ce imi propusesem eu, adica 8:30-8:45, ca sa am timp si de incalzire.

Tresc peste detaliile cu drumul ala foarte prost pe care am mers, doar pentru ca m-am luat dupa alte masini si nu dupa ce imi spunea GPS-ul si ajung la locul faptei. Lume multa, galagie putina (sonorizarea a fost mult sub asteptari).

Pe la 10:05 ma asez si eu la start, undeva dupa jumatatea plutonului si astept cu nerabdare sa plec pe un traseu pe care nu l-am vazut niciodata (greseala mea), dar despre care auzisem ca este frumos. Ma gandeam deja cum o sa vad eu un zimbru pe acele meleaguri si am sa ma laud apoi prietenilor si colegilor de serviciu cu ce am vazut eu in frumoasa noastra tara.

10:15 se da startul, norocul meu a fost ca i-am vazut pe ceilalti ca pleaca, la statia de amplificare nu s-a auzit mai nimic. La start aveam in vizor doi baieti (evident mau buni decat mine) dupa care urma sa ma tin : Sorin Spanu si Cristi Badea (colegul de antrenamente, daca pot spune asa). Dupa start, in 50 de metrii nu ii mai vad si aproape ca il daram pe Florian Raducanu cand virez brusc dreapta ca sa evit roata cuiva din fata mea care franase intr-un stil barbar.

Iesim in asfalt si incep cursa de cautare a celor doi mentionati mai sus, dar i-ai de unde nu-s! Depaseam ca un nebun pe oricare parte a soselei era libera, dar nici Sorin si nici Cristi nu erau pe nicaieri. Ma resemnez cu gandul ca startul foarte prost mi-a tras-o si imi propun sa nu mai fortez ci sa intru intr-un ritm de croaziera (nu am gasit alta expresie).

Inainte de iesirea de pe asfalt, cam pe la 100m in fata mea, zaresc inca un motiv sa trag, era Memo. il ajung, il salut, cam 30 secunde schimbam 2-3 vorbe dupa care imi da rusine. A decolat de langa mine. Schimb rapoartele si ma infig in bicla sa ma tin dupa el. Bleah. In fata mea cativa baieti au incetinit, ba chiar oprit la o mica baltoaca. Te salut Memo, drum bun, eu mai raman pe aici pana se hotarasc oamenii sa sara parleazu fara sa-si murdareasca bicicleta.

Incep cursa mea cu gandul sa iau unu cate unu biciclistii din fata mea, iar daca vine careva mai tare din spate sa ma iau dupa el. Zis si facut. Dupa 6-7 km il vad pe Cristi. Atat! dai goneta sa il prinzi, dar nu prea reuseam. Trece pe langa mine Mircea Marius Traian. Stai asa zic, care era strategia? sa te iei dupa cineva care merge mai repede decat tine, nu-i asa? Si ma iau dupa el (multam omule m-ai ajutat)

Curba la dreapta si catarare. imi ridic ochii din roata si il vad pe Memo cu o defectiune tehnica, iar mai in fata la 20m Cristi, ma tin tot dupa Marius care incepe sa impuna un ritm frumos pe acea catarare. Dupa 100-150 m de la startul catararii il depasesc si pe Cristi, care (asta e omule, trebuie spusa ca e hazlie) parcheaza intr-un sant dupa ce niste bolovanei ii arunca roata in dreapta. Ma opresc. Omule esti ok? Vrei un gel (isostar, fara care nu plec la concurs). Nu vrea, nu vrea nici apa isotonica. Deja eram pe bicle si o luasem usor la deal. Ce ai de nu megi in ritmul tau, il intreb. Fara ezitare vine si raspunsul (prin care parca incerca sa isi descarce cumva nervii) : de doua saptamani nu m-am mai antrenat si am dormit putin. Stiam senzatia (asa am fost eu la Prima Evadare). Si inca ceva, major, nu ii mai mergea ciclocomputerul si nu avea dupa ce sa se ghideze. Trecem catararea si dai talpa.

Suna alarma, inima mea ajunsese la 186 batai pe minut, nu-i bai zic, am dus si la 196. Simt o mica durere in dreapta jos pe langa ficat si il las pe Cristi in fata. Il vad din nou pe Mircea Marius Traian. Apas in pedale sa il prind si reusesc dupa o coborare pe care eu am parcurs-o mai repede, ma uit in spate si vine si Cristi. E bine. Acum aplicam tactica de la antrenamente, ne schimbam la trena. Dupa cateva sute de metrii, de nicaieri de prin padure iese un ciclist, exact intr-o curba, se ratacise. Franez usor si pierd contactul cu Cristi si cu Marius. Ma depaseste colegul ratacit, eu eram intr-un raport neadecvat demarajului. Ma iau dupa el si in 3-400m ma lipesc de Cristi. Marius in fata ducea un ritm de 16-17km/h pe o portiune destul de greoaie care te infrana mult. Colegul ratacit ne depaseste si se aseaza in fata. Dupa cateva sute de metrii ii arunc lu' cristi o strigare : omule pierdem viteza, ajunsesem la 12,5/h, trebuie sa marim putin ritmul. Astept momentul sa trec in fata, dar nu prea puteam. Dupa 2 minute zaresc oportunitatea. O curba de 90 grade. Zic hai sa incerc. Colegul din fata, ca si mine pe un 29er. El franeaza si intra strans in viraj, eu iau virajul mai larg si il depasesc. Ma uit in spate si ii vad pe cei doi colegi de fuga. Eram tare multumit.

Iesim din padure. Drum perfect de viteza. Ne schimbam noi 3 la trena. Apoi din spate vine Vali Nita de la Bike Expert care se baga la trena. Deja eram 4 (ca vorba matematicii elementare, 3+1 fac 4), incepem sa rulam frumusel cu 36-37km/h (am mers in formula asta pana in ultimii 1000m, cititi mai departe si o sa vedeti de ce s-a rupt grupa). 

Pe o coborare si cu un viraj la dreapta il vad pe Sorin Spanu, aproximez distanta in timp si dau verdictul, 1 minut, hai ca ma chinui si il prind. 

Prostia prostiior, tampenia tampeniilor, ne intersectam cu traseul copiilor, unde trebuia sa mergem pe partea stanga sa nu ii accidentam. Haos, nu stiam cum sa ii mai feresc si sa nu il pierd pe Sorin din vedere. Ma apropii de el, 100 - 150m. Prinsesem din urma un grup de 8-10 ciclisti. OP-op-op-op, franez, doi copii au cazut pe traseu intr-o groapa cu noroi si blocasera caile de fuga. Franez si imi fuge roata. Pun piciorul jos, in spatele meu toti ceilalti. Injur organizatorii, de toate neamurile si starile si o iau din loc. Ei bine aici am pierdut contactul cu grupul pe care il prinsesem din urma si se dusese si tinta mea, Sorin. Rulaj pana spre final, imi zic in gand, si acolo vad cum fac eu cu Cristi sa ne rupem.

Mai erau 1000-1200m pana la final si prindem din urma un ciclist. Vali Nita trece de el, trece si Marius dupa care omu isi schimba directia si sare in fata lu Cristi. Eram la 40km. Cristi al meu a scapat de cazatura ca printre urechile acului. Am franat sa il astept. A trecut pe langa noi si Marian Gheorghe, care ii arunca lu' Cristi o replica de incurajare : "Hai ca o luai acum la sfarsit, bine ca te-ai tinut, praf te faceai" si s-a dus.

In spatele nostru nu mai era nimeni. Am mers usor pana la final, unde am tercut linia de sosire ca doi camarazi de arme.

Personal am fost multumit de cum am rulat. 

- Categoria de varsta loc 20/140 (dupa recalculare)

- General Masculin 35/239

- General Traseu 36/290 (a fost in fata mea si Doina Titei)

Dragi organizatori, nu am vazut tampenie, ba chiar prostie mai mare decat ce ati facut voi cu acest traseu. Cum sa pui portiune comuna cele doua trasee, cel de la categoria Family si Traseul Zimbrilor? Voi ganditi macar putin asa? Iar punctul de intersectare era intr-o curba cu vizibilitate redusa. Pe ultimii kilometrii, cand toti accelereaza, sunteti total inconstienti sau nepasatori. Cine raspundea daca eu ma urcam pe un copil si ii rupeam o mana sau se lovea la cap? Ce se intampla? Imi puteti raspunde? A fost un haos total, trebuia sa franez mereu ca nu stiam cum reactioneaza copilul acela. Cred ca a fost o lipsa de respect maxima si pe voi nu v-a interesat.

Foto 1 : Sportul pentru Tine
foto 2 : Radu Cristi

Caldarusani Adventure

*Caldarusani Adventure sau cum sa te distrezi pe doua roti, acompaniat de muzica padurii.
Sambata abia trecuta am fost la un concurs MTB, din calendarul Riders Clud, la Caldarusani, unde organizator a fost Razavan Juganaru, in cateva cuvinte soare, praf, padure, lacuri, distractie si o mica accidentare.
*Am ajuns la startcu aproape 2 ore inainte, timp destul sa imi fac incalzirea si sa ma gandesc la traseul de 44km (2 x 22km).
*Start in cursa. Nu plec bine ca pe dreapta vad o mare de spectatori care se inclinau in fata ciclistilor. Am mers pe langa cam  300 - 400 m. Ma atingeau, ma inspirau si ma incurajau sa meg mai departe. Inainte sa intru pe un drum de tara, arunc o ultima privire catre acel public sublim, le multumesc si le spun ca voi avea nevoie de incurajarile lor si pe turul doi de traseu, pe care promit sa il parcurg. A fost cel mai frumos grup de sustinatori, sau cel putin asa am vazut eu acel lan de Floarea Soarelui.
*Drumul de tara se termina la marginea padurii, de acolo incepea o "mica" portiune dificila a traseului, unde intalneai santuri, danburi si gropi plus o poteca virgina. Asta a fost portiunea pe care Razvan Juganaru a strans multe "cuvinte de lauda" :)
*Am iesit cu bine la lumina unde ne intampinau un lac si o cabana, "asa mai merge", zic si ma lasa apasat in pedale. Anticipand multele sau putinele "cuvinte de lauda", campionul Razvan Juganaru s-a revansat ducand traseul pe o portiune din padure aflata intr-o usoara coborare. Care este partea frumoasa de aici?! Pai se cobora pe un fel de "sant", iar cel mai eficient mod de a cobori era sa mergi cu bicicleta de pe un perete pe altul a "santului", iti invitai bicicleta la un tangou intr-o singura directie. Nebunie, nebunie.
*Ma uitam uimit si plin de admiratie la "mersul sarpelui" pe care il practicau ciclistii pe acea coborare. Imi lacrimau ochii de la vant, inghiteam praf de la baietii din fata mea, dar nu simteam asta, nu ma interesau aceste amanunte, vroiam doar sa fiu parte din acel "sarpe" care strabatea padurea inghitand kilometrii.
*Traseul mi-a rezervat cateva surprize, placute dar si doua neplacute pe care mi le asum din lipsa de experienta. Portiunile din padure au fost tehnice in proportie de 70% (din cat pot eu sa estimez, deci putin subiectiv). Single track-uri, treceri printre copaci, curbe stranse, mici vai in care bicicleta devenea un veritabil montagnes russes si portiuni cu treceri peste radacini.
*Prima surpriza neplacuta a venit la jumatatea primului tur. O mica accidentare. Calutul meu m-a aruncat din sa pe o portiune cu multe hopuri. M-am dat viteaz si nu am ales bine raportul foaie-pinion, plus furca intarita, recompensa fiind o mica luxatie a degetului mic de la mana dreapta.
*Starea mea pe traseu incepea sa fie mizerabila. Am uitat un lucru esential, sa mananc in aceea dimineata. Efortul sustinut si denivelarile mi-au facut cadou o stare oribila care m-a facut sa ma gandesc la abandon dupa primii 22 de km.

*Am teminat prima tura. alaturi de Stefan Iiescu, cautand din priviri, disperat, punctul de alimentare. L-am zarit. Apa cat de multa. Glucoza era cea mai buna mancare pe care o savurasem vreodata. Biscuitii populari imi zambeau larg si imi strigau in cap "te ajutam, te ajutam". Nu imi trebuia nici ciocolata, nici banane, nici lamai, nici limonada, nici energizate. Am luat spre a ma ajuta si 5 biscuiti. Glucoza, mai vreau glucoza.
*Psihic incepeam sa imi revin. Ma uit in spate la linia de sosire si vad oameni care aplaudau, care incurajau si care aveau cele mai frumoase vuvuzele.

 De asta trebuie sa ma bucur si eu, imi spun, dar trebuie sa parcurg si turul doi. Nu am putut sa rezist tentatiei si nici sa imi incalc promisiunea facuta lanului de Floarea Soarelui. Am pornit la drum pentru inca 22 de km.
*Totul se repeta, numai ca traseul mai avea pentru mine o surpriza "neplacuta", o frumusete de pana. desi este ceva naspa, nasolo, urat, bleah etc. sa faci pana, pentru mine nu a fost asa. Esti tampit, o sa spuneti! Justificare. Ciclistii care veneau din urma incetineau si ma intrebau daca ma simt bine, daca am tot ce imi trebuie, daca vreau ajutor, etc. Oamenilor le pasa, nu erau interesati doar de competitie. Oamenii au inteles ca un concurs nu este un concurs daca nu ai cu cine sa concurezi. Mai presus de toate oamenii deveneau OAMENI.
*Un alt factor care m-a determinat sa merg mai departe pe turul doi a fost ATITUDINEA oamenilor de pe traseu, a celor din partea organizatorilor. Ne incurajau, ne aplaudau, ne alimentau, ne dirijau si ne motivau cum stiau ei mai bine. Va multumesc. Bravo voua, va pasa de de oamenii care isi urmeaza pasiunea.
*Despre traseu si organizare as mai avea de spus ceva, esential. Traseul a fost ales de un campion si organizat pentru nevoile unui pasionat de ciclism. Inseamna enorm de mult sa stii sa orbanizezi un astfel de eveniment. Odata ce ai adunat in picioare sute de curse iti dai seama de ce este nevoie pe traseu pentru un ciclist amator, iti dai seama ca el are nevoie de un stimul psihologic. Cu cat mai multi oameni in punctele cheie ale traseului, cu atat mai bine se va simti concurentul, nu va avea senzatia ca este abandonat pe traseu.
Pentru asta ii multumesc lui Razvan Juganaru si ii felicit pe cei de la Riders Club - MPG.
Nu in ultimul rand le multumesc celor de la Crucea Rosie care au avut grija de degetul meu accidentat.

Vuvuzele fotografiate de Luiza Tamas.