Din capitolul "clientul nostru, prostu' nostru" iata ce se intampla la Kaufland.
Cumpar cartofi, unii rosii altii albi, la ACELASI PRET. Pe cantar, nu exista si optiunea cartofi rosii, asa ca trebuie sa tastezi tot cartofi albi.Eu ii pun in aceiasi punga ii cantaresc le lupesc pretul si ajung la casele de marcat. Cand vede dnisoara, se ia de mine ca i-am amestecat imi desface punga, ii separa si ma trimite sa ii cantaresc separat. Deja simteam cum mi se urca sangele la cap.
Ii explic usor ca au acelasi pret, iar pe cantar nu au optiunea cartofi rosii.
Nu conteaza, imi zice ea, ii cantariti tot cu optiunea cartofi albi, ca au acelasi pret.
Voi va dati seama ca fata aia facea misto de mine?!
Si imi pune pungile in brate sa ma duc sa le cantaresc separat.
Incerc inca odata sa gasesc o logica si o intreb, doamnisoara, dar ce rost are, daca oricum ii luati ca fiind de acelasi fel?
Ea imi spune ca sumt diferiti si de aceea.
Atunci am renuntat sa ma enervez. Cu toata modestia, mi-am dat seama ca nu pot sa ma cobor chiar pana la acel nivel.
Pai asa zic, au si marimi diferite, nu vreti sa ii cantaresc separat, pe fiecare in parte?
Pana la urma i-am cantarit separat, pe culori. Asa i-as fi lasat toate cumparaturile pe masa aia si as fi plecat, daca nu eram in criza de timp.
Dupa ce imi da bonul, ma intreaba daca sunt OK. Imi venea sa ii dau un mare pumn in fata, sa o dau cu capu de masa aia.
Sunt ok, zic, dar mai caut, inca, o logica primara, la ce m-ati pus sa fac.
Nu a intarziat sa ma lureasca : pai nu intelegeti domnule ca sunt diferiti!!!
Saptamama trecuta, acelasi Kaufland, alta vanzatoare. Cumpar ce trebuie, ajung la casa, imi spune cat costa, ii dau bonuri de masa si niste bani, la care ea trebuia sa imi dea rest 3lei. Si stau ca fraieru sa imi dea restul si bonul. Ea imi zice ca trebuie sa mai iau ceva de 3 lei, ca nu imi da rest la bonuri. Eu nu am bagat de seama ce a zis ea, iar dupa vreo doua minute ea imi spune iar, ca trebuie sa cumpar ceva de 3 lei ca nu poate sa imi dea rest. Eu tot nu pricepeam. Un domn, care urma dupa mine, radea linistit. Eu deja nu mai imtelegeam nimic. Imi repeta domniaoara.
Cand inteleg eu ce vrea, ii spun ca ea nu trebuie sa imi dea rest la bonuri ci la banii pe care i-am dat pe langa bonuri.
A, da chiar asa, va dau rest la bani sa nu mai cumparati nimic de 3 lei, imi zice ea. Eu ma uitam ca vitelu la poarta noua, cum domnul care urma radea cu o pofta nemaivazuta.
Românica te iubesc, fie si pentru prostii tai.